LABORATORUL DE
RESTAURARE
CERAMICĂ

Mădălina Voicu, Radu Bălănescu

Artefactele ceramice formează cea mai abundentă și populară categorie de cultură materială. Datorită caracteristicilor pastelor și transformării lor prin ardere, unele ceramici se conservă pe parcursul unor perioade foarte lungi de timp, păstrând până în prezent un bagaj de informații inaccesibil prin alte mijloace. Rezistența ceramicii se reflectă și prin faptul că aceasta reprezintă în cazul siturilor arheologice, cea mai mare proporție din totalitatea resturilor antropice. Deși prin natura lor obiectele ceramice pot fi sparte, materialul din care sunt manufacturate nu poate fi distrus cu ușurință. Patrimoniul ceramic al Muzeului Național de Istorie a României este compus predominant din piese arheologice (fragmente și obiecte fragmentare în proporție covârșitoare) comune, de uz zilnic, existând, de asemenea, și ceramici apreciate pentru valorile estetice intrinsece. Toate acestea oferă cantități impresionante de informații despre stilurile de viață, comportamentele sociale, economice și culturale și tehnicile și tehnologiile utilizate în trecut. Alături de obiectele arheologice, care acoperă întreg intervalul de timp dintre epoca neolitică și cea modernă, colecțiile muzeului cuprind porțelanuri individuale și seturi, și piese de sticlă care au aparținut personalităților importante pentru istoria românească.

„Frumos” și văduvit de informație sau real și plin de povești.

Termenul „ceramică” înglobează toate obiectele manufacturate din lut și care au trecut printr-un proces de ardere (vase de diverse tipuri, figurine, opaițe, greutăți, fusaiole, elemente de arhitectură etc.). Încă din Neoliticul Ceramic Timpuriu există dovezi în Orientul Apropiat care atestă repararea unor recipiente sparte prin lipirea fragmentelor desprinse cu gips sau adezivi naturali sau atașarea lor cu șnururi și mai târziu cu metal, prin perforații (vezi Dooijes, Nieuwenhuyse, 2008, pp.159-170). Aceste modificări intenționate se adaugă la biografiile complexe ale artefactelor ceramice. De altfel, toate urmele activităților umane reflectate la nivelul obiectelor de orice fel (arderi secundare, depuneri care pot păstra informații cu privire la conținutul recipientelor, ciobituri, mătuiri, zgîrieturi, cracluri, pete etc.) fac parte din această „viață” a lor de înainte de lunga zacere în pământ. Îndepărtarea lor prin restaurare a rămas o practică a trecutului. Mai mult, este foarte important pentru cei care studiază artefactele din diverse perspective arheologice, ceramologice și istorice, ca toate aceste „defecte”, împreună cu rețeaua îmbinărilor fragmentelor, să nu fie mascate.
În final, scopul restaurării și conservării de materiale ceramice la MNIR nu este acela de a crea obiecte noi și nici de a le face pe cele vechi să arate ca noi, ci de a pune în valoare artefactul fără a îl afecta sau a îi distorsiona istoria.

Câteva cuvinte despre restaurarea-conservarea pieselor documentare.

Diversitatea obiectelor implică abordarea procesului de restaurare-conservare în primul rând, în una dintre cele două direcții majore: intervenții asupra artefactelor cu valoare documentară și intervenții asupra pieselor cu valoare artistică. În proporție de peste 98%, în Laboratorul de restaurare ceramică al MNIR se lucrează piese aparținând celei dintâi categorii. Deși cele două nu se exclud una pe cealaltă, este clar că pentru piesele aheologice primează informația. Acest fapt presupune adaptarea oricărei intervenții în așa fel încât la final obiectul arheologic să poate fi studiat în continuare. În ultimii douăzeci de ani a apărut o serie din ce în ce mai mare de analize chimice și biomoleculare aplicabile ceramicii arheologice. Acestea urmăresc domenii precum paleodieta și paleoeconomia. Pentru a putea supune o ceramică unor astfel de analize este nevoie ca aceasta să fie nealterată (să nu fi fost curățată cu soluții dure, acizi, acetone, toluen, să nu fie afectată de consolidanți, să nu aibă completări cu ipsos sau adezivi în apropierea zonei analizate etc.). Mai mult, completarea lacunelor atunci când nu este nevoie (când stabilitatea și integritatea piesei nu sunt afectate) va face dificilă determinarea greutății reale a pieselor, utilizată în studii arheologice și ceramologice de fragmentaritate și funcționalitate. În cazul vaselor deformate de incendii, volumul și dimensiunile pot fi ușor modificate prin restaurare în favoarea simetriei și cursivității, distorsionând astfel realitatea istorică. Cu privire la expunerea artefactelor ceramice, ținând cont de caracteristicile prioritar documentare ale patrimoniului, am optat pentru prezentarea acestora într-o formă cât mai apropiată de realitate, și anume pentru integrarea cromatică a completărilor în tonuri deschise ale culorilor materialului de bază, care să sublinieze fragmentaritatea, nu să o ascundă. Ca o concluzie, restauratorul trebuie să pună sub semnul întrebării motivele alegerii tipurilor de materiale și de acțiuni pe care urmează să le întreprindă. Acesta trebuie să aibă un argument bine întemeiat pentru orice intervenție și, mai mult, să prevadă impactul asupra obiectului pe o perioadă lungă de timp. Pe scurt, restauratorul trebuie să își calculeze foarte bine opțiunile și să se asigure că acestea nu contravin normelor (pentru detalii vezi Lupu, Crețu 2019, pp. 72-79) și nu vor altera în nici un fel piesa originală. De asemenea, fiecare restaurator trebuie să fie conștient că simpla trecere a timpului, evoluția tehnicilor, materialelor și standardelor de conservare vor determina intervenții viitoare. Prin urmare, restaurările minimale realizate cu respect față de obiectul-document constituie principiul pe baza căruia se execută toate lucrările în Laboratorul de restaurare ceramică al MNIR.

BIBLIOGRAFIE

DOOIJES, Renske și NIEUWENHUYSE, Olivier P. (2008). A New Life for Old Pots. Early Pottery Repairs from 7th Millennium Tell Sabi Abyad (Northern Syria), în Leiden Journal of Pottery Studies, nr. 24, pp. 159-170.

 

LUPU, Mihai și CREȚU, Ileana. (2019). Norme, principii și coduri etice în conservare-restaurare, în Caietele restaurării 2019, București: Art Conservation Support, pp. 72-79.

 

OTTENWELTER, Estelle (2006). Training Course Manual on Conservation Science for Archaeological Objects: The Conservation of Archaeological Ceramics. Kabul: SPACH.

Shopping Basket