© 2024 Restaurare MNIR. Toate drepturile rezervate.
Acasă » Laboratoare MNIR » Laboratorul de restaurare ceramică » Vas tronconic
Restaurare-conservare: Alexandra Vișan (stagiar)
Integrare cromatică: Mădălina Voicu
MNIR.
Așezare pluristratificată, Radovanu – La Muscalu, jud. Călărași, campania de cercetări arheologice din 1974.
Eneolitic, mileniul al V-lea a. Chr., cultura Boian (informații: Mădălina Voicu).
Ceramică; modelare manuală, ardere secundară oxidantă.
Diametru buză: 13,2 cm; diametru maxim: 13,2 cm; diametru bază: 3 cm; înălțime: 10,5 cm.
Bibliografie: inedit.
Vasul ceramic a fost construit dintr-un trunchi de con în partea inferioară și un cilindru în cea superioară. Acesta a fost realizat manual dintr-o pastă fină, fără incluziuni vizibile macroscopic, iar suprafețele sale au fost lustruite. Cel mai probabil, conform tipologiei, vasul a fost ars într-un mediu neoxidant, având inițial o culoare neagră. Arderea secundară puternică (incendiul unei construcții), întreținută de prezența oxigenului, i-a oferit această culoare roșiatică.
La interior, în proximitatea buzei, există o „bandă” cu suprafața rugoasă, cu lățimea de 1,8 cm, scrijelită și acoperită cu ocru roșu. Urmele acestui pigment sunt slabe, însă există în cantități mai mari pe alte recipiente de acest tip, din același lot ceramic. Această practică, a aplicării ocrului roșu pe vase, poate avea valențe simbolice, artistice sau curative. În acest caz, ne este sugerată ingerarea ocrului odată cu conținutul vasului, având în vedere dispunerea la interior.
Vasul este deformat puternic din cauza arderii secundare la temperaturi mari. Pe suprafețe și în casuri s-a depus carbonat de calciu din mediul de zacere. Restaurarea acestui obiect a început cu o curățare umedă cu apă distilată, urmată de îndepărtarea depunerilor minerale cu o soluție de acid citric, neutralizată ulterior prin imersii succesive, până la obținerea unui ph neutru. Deoarece nu împiedică lizibilitatea piesei, carbonatul de calciu nu a fost îndepărtat de pe suprafețe, ci numai din casuri. Asamblarea a fost realizată cu un adeziv mai puțin dur decât ceramica, fragmentele fiind așezate în echilibru, într-o cutie cu nisip, iar completările cu ipsos de modelaj au fost făcute cu ajutorul fâșiilor de ceară ușor încălzite în prealabil. Din cauza deformărilor, între fragmente au rămas spații mari ce au fost umplute și ele cu ipsos. Toate completările au fost integrate cromatic în tonuri mai deschise pentru a sublinia fragmentaritatea și deformarea, ambele reprezentând momente în „biografia” artefactului. (M.V.)
Calea Victoriei 12 Sector 3, 030026 București, România
Secția Relații Publice și Marketing Cultural
Pentru informații despre programul de vizitare, expoziții, tarife de acces, programări de ghidaje: relatiipublice@mnir.ro, Secretariat- tel: 021 313 19 25
E-mail: direct@mnir.ro Tel: +40 21 315 82 07 Fax: +40 21 311 33 56
Magazin on-line tel: 021 313 19 25