Vasul de formă bitronconică, cu gât înalt și trei sau patru toarte (din care se păstrează una), a fost lucrat prin modelarea manuală a unor colaci suprapuși, realizați dintr-o pastă semifină de argilă cu incluziuni de cioburi pisate, nisip, materie organică și pietricele, prezente procentual în această ordine. Suprafețele au fost netezite și păstrează pe alocuri urmele unui slip rămas în urma netezirii/lustruirii sau dobândit din mediul de zacere, acesta regăsindu-se pe baza vasului.
În jumătatea inferioară, vasul a fost prevăzut cu trei sau patru toarte, însă păstrează una singură și amprentele altor două. Deoarece acestea din urmă sunt similare și indică unele caracteristici diferite față de toarta păstrată (amplasament și mărime), nu au putut fi refăcute în lipsa unei toarte-martor. În această situație există două posibilități, ori este vorba despre două tipuri de toarte, realizate intenționat două câte două și dispuse paralel, ori nu s-a acordat nici un fel de atenție ordonării acestora pe corpul vasului. Modul neglijent de modelare a toartei păstrate vine în sprijinul celei de-a doua ipoteze. Arderea s-a produs într-un mediu neregulat, predominant neoxidant (în casură predomină culoarea negru; este posibil ca roșul suprafețelor să provină din momentul permiterii accesului oxigenului în structura de combustie).

Cele 61 de fragmente din care este compus vasul au fost curățate, triate și asamblate cu un adeziv mai puțin dur decât ceramica (il. 1 și 2). Lacunele au fost completate cu ipsos de modelaj, turnat pe mulaje luate cu ajutorul unor fâșii de ceară (il. 3). Deoarece vasul a fost ars la temperaturi nu foarte mari, casurile fragmentelor nu s-au păstrat bine, astfel că la îmbinări au rămas spații. Acestea au fost completate pentru a-i oferi o mai bună stabilitate în timp (il. 4). Procesul de restaurare s-a încheiat odată cu finisarea și integrarea cromatică a completărilor. (il.5) (R.B.)