Precursoarele teodolitului își au rădacinile în antichitate, când instrumente ca groma sau dioptra erau utilizate în triangulație sau astronomie. Instrumentele topografice propriu-zise, bazate pe aceleași principii de funcționare ca ale celor folosite în prezent, dotate cu cerc vertical și orizontal, erau utilizate de matematicienii arabi, ale căror cunoștințe au ajuns și în Europa. Cercurile serveau la determinarea unghiurilor în plan orizontal și vertical. Împreună cu distanța măsurată au făcut posibilă trasarea poziției unui punct prin coordonate polare spațiale. A fost nevoie de o suită întreagă de intervenții, ca în final, Jonathan Sisson să construiască ceea ce numim astăzi teodolit.
În secolul al XVII-lea Galileo Galilei (1564-1642) a perfecționat luneta (1638), sistemul de colimare prin lunetă (1669) și nivela cu bulă de aer (1704), invenții care au condus în cele din urmă la realizarea primului teodolit în accepțiunea modernă a instrumentului. Primul care a construit un teodolit propiu – zis a fost John Rowley, în 1704. A fost urmat de Jonathan Sisson (1690-1747) care a desăvârșit sistemul de funcționare al instrumentului, în anul 1720. Sisson este considerat părintele teodolituilui modern, prototip pentru produsul de serie. Fabricarea pe scară largă a instrumentelor topografice propriu-zise a început, însă, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu înființarea primelor companii specializate în optică și mecanică fină.

Piesa face parte din categoria teodolitelor simple, cu limbul fix și poate fi datat la finele secolului al XIX-lea.
Părțile componente care s-au păstrat sunt: postamentul de transport, din lemn; cercul orizontal gradat numit limb, folosit pentru măsurarea unghiurilor orizontale; cercul vertical gradat sau eclimetrul, folosit pentru citirea unghiurilor verticale; o nivelă torică (bulă de calare); o lunetă de vizare cu șurub de focusare; o lunetă de citire pentru gradația de pe limb; un ocular pe o tijă orizontală; un ocular de citire, pe eclimetru.

Prezentăm etapele intervențiilor realizate în cazul acestui obiect.
Prima etapă din procesul de restaurare a constat în determinarea problematicii obiectului. Pentru aceasta a fost necesară identificarea problemelor pe care obiectul le prezenta și pe care intervenția de restaurare le putea încetini sau stopa. În cazul de față s-au observat următoarele: lipsa cutiei de transport cu care a fost înzestrat acest obiect. Această lipsă, duce la o păstrare în condiții ce pot permite depunerea de praf în adânciturile specifice obiectului. (vezi foto 1). Variațiile de temperatură, dar, în mod special, variațiile de umiditate duc la corodarea preferențială a zonelor expuse ale obiectului, cum ar fi: zonele de gradații, care în cazul de față sunt din argint (vezi foto 2), dar și a zonelor cu uzură funcțională unde lacul original a fost zgâriat, rezultând pete de coroziune pe suprafața alamei (vezi foto 3).

Metodele de intervenție, în cazul acestui teodolit, au fost alese conform constatărilor din analiza amanunțită a problemelor obiectului, fără a pune în niciun moment în pericol suprafața obiectului, după cum urmează: necesitatea demontării anumitor părți componente pentru a putea facilita curățarea urmelor de praf aderent din adânciturile specifice, cum ar fi zonele de îmbinare a diferitelor componente, zonele șuruburilor mecanice ce îmbină subansamble, etc. La această etapă este esențială poziționarea tuturor organelor de asamblare într-o ordine exactă și care nu se va modifica până la sfârșitul operațiunii de remontare, pentru a facilita remontarea și a nu deteriora părțile componente, încercând montarea acestora în zone greșite.
Se beneficiază de momentul demontării în părți componente, pentru realizarea tratamentelor chimice specifice, a zonelor ce prezintă puncte active de coroziune, fără a afecta alte zone ale obiectului, cu soluțiile utilizate.
După demontarea în subansamble majore a teodolitului (picior tripod cu reglaje de nivel, discuri orizontale cu gradație, structura portantă a telescopului și telescopul în sine) s-a procedat la aplicarea metodelor descrise anterior:
curățarea zonelor ce prezintă depuneri de praf aderent, cu o soluție de de 1% detergent neionic în apă distilată, pentru înmuiere și îndepărtarea facilă a prafului (vezi foto 4); tamponarea locală a zonelor de gradații din argint, cu o soluție de acid fosforic 5% + tiouree 8% (primele două substanțe componente fiind calculate la procent de masă) + detergent neionic 2% în apă distilată, pentru îndepărtarea urmelor de sulfuri de argint, de pe suprafața tuturor zonelor de gradații din argint (vezi foto 5); neutralizarea soluției de lucru prin spălări locale cu apă distilată; uscarea zonelor ce au intrat în contact cu apa distilată, prin ștergere cu cârpă din bumbac curată, moale.
După finalizarea aplicării tratamentelor chimice, cât și a neutralizării substanțelor de lucru, s-a acționat pentru conservarea zonelor de intervenție, după cum urmează: aplicarea de acoperire peliculogenă cu o soluție de Paraloid B72 10% în toluen a suprafețelor unde s-a constatat lipsa lacului original, pentru a proteja metalul expus (alama);
conservare prin aplicare a unei pelicule de ceară microcristalină în zonele de gradații din argint, lăsarea timp de 2 minute pe suprafață și apoi ștergerea excesului cu o cârpă moale din bumbac; gresarea cu ulei pentru mecanisme fine a tuturor zonelor de unde s-au extras șuruburi mecanice la demontare, uleiul având rol de conservant al filetelor.
După finalizarea etapei de conservare obiectul a fost montat. Această etapă s-a realizat obligatoriu în ordine inversă demontării, folosind ca martor fotografiile de la debutul intervenției (vezi foto 6, înainte de restaurare și foto 7 după restaurare). (A.D)