COLORANȚI NATURALI
Coloranții naturali sunt conținuți în diferite părți ale plantelor – rădăcini, fructe, flori, frunze, în insecte, scoici, moluște, licheni sau ciuperci. Pe lângă originea biologică, ei pot fi clasificați în funcție de numeroase criterii, structura chimică, modalitatea de vopsire, gama de culori și rezistența în timp a vopsirilor fiind poate cele mai importante.
Caracteristicile coloranților pot fi explicate prin structura chimică. În funcție de aceasta, coloranții naturali se împart în chinone/antrachinone (care vopsesc în roșu și sunt conținuți în rădăcinile unor plante sau în insecte), flavonoide și glicozide flavonoidice (de culoare galbenă, prezenți în frunze, flori, fructe) sau carotenoide. O categorie separată o reprezintă indigoul și derivații săi, care vopsesc în albastru sau violet.
În funcție de procedeul de vopsire și în strânsă legătură cu structura chimică, coloranții naturali se împart în coloranți direcți, coloranți mordanți – care se fixează pe materialul textil prin intermediul mordanților (compuși care contribuie la absorbția mai bună a colorantului în fibră și la rezistența sporită a vopsirii) și coloranți de cuvă – insolubili în apă.
În primul caz, foarte comun plantelor care conțin carotenoide, în procesul de vopsire intervine doar colorantul extras din plantă. Cel mai cunoscut reprezentant este turmericul (Curcuma longa L. = Curcuma domestica). Din păcate, vopsirile cu coloranți direcți sunt puțin rezistente, rareori vom întâlni coloranți direcți în textilele din colecții muzeale.
Cea mai largă răspândire o au coloranții mordanți, a căror denumire provine din limba latină: „morderre” = „a mușca” și este ilustrativă pentru modul de înțelegere a fenomenului, în secolul al XVIII-lea. Mordanții clasici, cu cea mai largă utilizare în trecut și astăzi sunt săruri ale unor metale, cunoscuți după denumirile comune drept alaun sau piatră acră (sulfat de aluminiu și potasiu, KAl(SO4)2 x12H2O)), calaican (sulfat de fier (II)) și piatră vânătă (sulfat de cupru, CuSO4 x5H2O).
Natura și concentrația mordantului influențează nuanța și intensitatea culorilor obținute. Majoritatea surselor biologice, plante și insecte, conțin coloranți mordanți cu structuri chimice de antrachinone sau coloranți flavonici. Antrachinonele vopsesc în nuanțe de roșu și violet, cei mai cunoscuți reprezentanți fiind roiba (Rubia tinctorum L.) – colorant vegetal și coșenila (Dactylopius coccus) – de origine animală.
Plantele care conțin coloranți flavonici vopsesc în galben cu mordant piatră acră. Calaicanul și piatra vânătă închid sau modifică culoarea în verde, calaicanul producând nuanțe închise de la verde închis până la brun și negru. Exemple de plante care conțin coloranți flavonici sunt sânzienele de grădină (Solidago canadensis L.) și salcâmul japonez (Sophora japonica L.).
Pentru vopsirea cu coloranți de cuvă este necesară tratarea băii de vopsire care conține sursa biologică cu un agent reducător, în mediu alcalin, care să reducă și să ajute la trecerea colorantului în soluție. Materialul textil va fi impregnat cu compusul solubil dar lipsit de culoare. Prin scoaterea materialului textil din baia de vopsire și expunerea acestuia în aer, va avea loc oxidarea și refacerea colorantului. Cel mai cunoscut reprezentant al coloranților de cuvă este indigoul.
Prin modificarea rețetelor de vopsire, din aceeași sursă biologică poate fi obținută o gamă largă de culori, în funcție de modalitatea de extragere a colorantului, de temperatura la care are loc vopsirea, de timpul de vopsire sau de utilizarea altor compuși precum sare, oțet, borș sau cenușă, care au caracter acid sau bazic.
Alți factori mai greu controlabili pot influența și ei culoarea: clima și locul în care a crescut planta, momentul în care a fost culeasă, felul în care a fost păstrată și chiar „mâna” vopsitorului. Se spune că niciodată nu va fi obținută exact aceeași nuanță din aceeași plantă, chiar atunci când se utilizează aceeași rețetă, elementul surpriză sporind farmecul acestei îndeletniciri.
Sursele biologice ale coloranților naturali pot fi clasificate și în funcție de rezistența lor în timp, de accesibilitate, de locul recoltării, de prezența sau absența altor calități, de exemplu terapeutice sau de comestibilitate. Coloranții din plante și insecte identificați în piese textile din colecții muzeale, discutați pe larg în capitolele următoare, sunt deosebit de apreciați pentru calitatea culorilor și rezistența lor la acțiunea factorilor de mediu. Din păcate, cei mai mulți sunt greu accesibili procurării în zilele noastre, când unele plante sau insecte sunt pe cale de dispariție, iar altele au prețuri ridicate sau sunt greu disponibile comercial.
Flora locala spontană a furnizat de-a lungul timpului surse multiple de colorare, mai mult sau mai puțin rezistente. Utilizarea plantelor tinctoriale din gama plantelor invazive, de exemplu morcovul sălbatic (Daucus carota), bozul (Sambucus ebulus) sau sânzienele de grădină (Solidago canadensis) ar putea contribui sustenabil la reducerea frecvenței.
O varietate mare de culori se pot obține din vopsiri cu plante decorative, precum nalba de grădină (Alcea rosea), crăițele (Tagetes erecta), cosmosul galben (Cosmos sulphureus), lipscănoaicele (Coreopsis tinctoria), gherghinele pitice (Dahlia sp.) sau altele.
Nu în ultimul rând, într-o perioadă în care ne propunem să trăim sustenabil, sursele vegetale tinctoriale care rezultă din gospodărie, sâmburii și cojile de avocado, cojile de ceapă, frunzele de morcov, fructe deteriorate, precum strugurii sau fructele de pădure, pot fi valorificate prin vopsire.
